Erasmus – oportunitate de învăţare experienţială – prof. Moraru Mihaela

Malaga, numită şi capitala Soarelui din Spania, unul dintre cele mai vechi oraşe ale Europei a fost locaţia perfectă de desfăşurare a cursul “Vitamin C –  boost education” – “Vitamina C stimulează educaţia” – la care am avut oportunitatea de a participa prin intermediul proiectului Erasmus+ “Sub semnul lui împreună: gândim, ne motivăm şi împărtăşim ”, cu număr de referință 2023-1-RO01-KA122-SCH-000127251, derulat la Liceul Teoretic “Andrei Bârseanu”, în anul şcolar 2023-2024.

În cadrul acestui curs am interacţionat atât cu cadre didactice din alte regiuni ale ţării, cât şi cu profesori italieni din Sicilia şi Napoli, într-o atmosferă prietenoasă, caldă şi inspiraţională creată cu dibăcie şi implicare de către formatorii Asociaţiei Edu2Grow, care au facilitat această experienţă inedită de învăţare şi care cu răbdare, dedicare şi entuziasm ne-au prezentat diverse metode şi exerciţii prin care să creştem interesul şi motivaţia elevilor pentru dezvoltare continuă pe tot parcursul vieţii.

Primele zile au fost dedicate jocurilor şi activităţilor interculturale prin intermediul cărora am făcut cunoştintă într-un mod destins şi jucăuş cu ceilalţi colegi, cu aspiraţiile lor, cu povestea fiecăruia, cu obiceiurile şi tradiţiile zonei sau ţării din care provin.

Activităţile de echipă la care am participat au fost un bun prilej să ne cunoaştem mai bine, să legăm prietenii, precum şi să ne exersăm abilităţile de colaborare, comunicare, conectare, ascultare activă, gândire critică, creativitate şi căutare de soluţii, pe care apoi să le dăm mai departe elevilor noştri.

O multitudine de arome şi gusturi speciale infuzată cu tradiţii şi obiceiuri din diferite zone ale ţării precum şi din celelalte ţări participante la activităţi a adus-o ziua interculturală, care ne-a unit pe toţi într-o bogată diversitate europeană. Cu deosebită curiozitate şi încântare am urmărit fiecare prezentare a diverselor meleaguri şi am gustat din plin povestea fiecăreia, sărbătorind împreună bucuria întâlnirii.

Participarea la acest curs, ne-a echipat cu tehnici şi procedee de lucru cu inteligenţa colectivă a grupului, metode de coaching care dezvoltă tinerilor iniţiativa personală şi spiritul antreprenorial şi îi ajută să-şi creeze propriul drum, să se înţeleagă mai bine şi să-şi exerseze empatia, ceea ce dezvoltă totodată şi competenţele sociale şi civice. Dezbaterile purtate cu colegii din alte ţări ne-au îmbogăţit perspectiva şi ne-au făcut să conştientizăm importanţa punctelor de vedere diferite şi a interacţiunilor cu alte culturi, care adunate toate, pot conduce la un rezultat spectaculos şi creativ, abilitate atât de necesară în timpurile de astăzi. Astfel, lucrul în echipă a fost una dintre principalele competenţe exersate, alături de celelate competenţe europene, pe care cu siguranţă le voi duce elevilor mei cu mai multă încredere în abilităţile mele de profesor şi facilitator de experinţe de învăţare transformaţionale.

Discuţiile şi dezbaterile despre învăţarea formală, informală şi non-formală m-au ajutat să conştientizez importanţa mentalităţii deschise spre cunoaştere pe care e bine să o dezvoltăm  elevilor noştri, echipându-i astfel pentru lumea de mâine, care va fi într-o continuă schimbare, iar ei, ca viitori cetăţeni europeni vor fi astfel pregătiţi să facă faţă oricăror provocări fiind conştienţi că învăţarea nu se termină odată cu finalizarea studiilor, ci este un proces de durată pe tot parcursul vieţii.

Un alt beneficiu al proiectului Erasmus a fost dat de posibilitatea de a interacţiona cu cultura, tradiţiile şi locurile minunate în care s-au desfăşurat activităţile. Malaga, fiind cunoscut ca un oraş fascinant, ne-a încântat ochii şi sufletul prin peisajele de poveste, dar şi prin istoria sa bogată, de-a lungul căreia diversele civilizaţii care au trăit aici şi-au lăsat amprenta în arhitectura şi cultura oraşului. Printre obiectivele pe care le-am vizitat se numără maiestoasa catedrală din Malaga, castelul Gibralfaro – plin de istorie, teatrul roman – construit în sec I, portul internaţional Malaga, renumitul muzeu Picasso – cu ale sale picturi cubiste, muzeul autovehiculelor – care te introduce în lumea maşinilor şi a obiectelor verstimentare de epocă, dar şi spectaculoasa Strâmtoare Gibraltar – care separă cele două continente, precum şi vibranta Sevilla, care te impresionează prin renumitele costume multicolore de flamenco imposibil de neremarcat.

Astfel, numeroasele activităţi la care am participat, obiectivele turistice pe care am avut ocazia să le vizitez, diversitarea culturală pe care am experimentat-o şi modul plăcut în care toate acestea s-au îmbinat, au realizat cadrul perfect de desfăşurare a unui proiect care promovează învăţarea prin experienţe, deschiderea spre noi perspective şi dezvoltarea noastră pe toate planurile spre cooperare interculturală, creştere şi dorinţă de a duce mai departe această energie pozitivă care şi-a pus amprenta pe sufletele noastre.

– Prof. Moraru Mihaela