Campanie de informare la Liceul Teoretic „Andrei Bârseanu” Târnăveni cu ocazia Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului de Dezastre, 13 octombrie 2025

În fiecare an, în data de 13 octombrie, este marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului de Dezastre. Costul tot mai mare al dezastrelor reflectă impactul tot mai mare al schimbărilor climatice și al alegerilor de dezvoltare necorespunzătoare. La nivel global, țările se confruntă cu evenimente naturale din ce în ce mai severe, determinate de fenomene meteorologice extreme și planificare care nu ține cont de riscuri.

Ziua Internațională pentru Reducerea Riscurilor de Dezastre a fost instituită în 1989, în urma unui apel al Adunării Generale a Națiunilor Unite pentru o zi menită să promoveze o cultură globală a conștientizării riscurilor și a reducerii dezastrelor.

Resurse ONU: (https://www.un.org/en/observances/disaster-reduction-day)

Joacă-te și învață să oprești dezastrele

Acest joc online îi învață pe copii cum să construiască sate și orașe mai sigure împotriva dezastrelor. Copiii învață prin joacă cum amplasarea și materialele de construcție ale caselor fac diferența atunci când se produc dezastre și cum sistemele de avertizare timpurie, planurile de evacuare și educația salvează vieți.

Resurse ISJ MS

Conform notei INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN MUREȘ nr. 8577 din 8 octombrie 2025:

„Referitor: Ziua internațională a reducerii riscurilor de dezastre – 13 octombrie

Cu ocazia zilei de 13 octombrie – Ziua internațională a reducerii riscurilor de dezastre, zi menită să promoveze abordarea proactivă, la nivelul întregii societăți, a managementului riscurilor de dezastre, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Horea” a județului Mureș continuă seria de activități de îmbunătățire a nivelului de conștientizare a riscurilor la nivelul populației, recunoscând rolul pe care copіії și adolescenții îl au în promovarea culturii prevenirii și în sprijinirea comunităților în fața dezastrelor.

În acest sens, avem rugămintea de a prelucra la orele de dirigenție materialele informative din seria ,,Supraviețuitorii, precum și broșurile ,„Copii protejați, comunitate sigură!. Materialele menționate au fost transmise pe adresa de e-mail a fiecărei unități de învățământ.”